- E atat de frumos orasul de aici de sus! Ii spuse usor nostalgica Kati privind cum ultimul bec de pe strada ei se stinse.
Era cald si complet intuneric in jurul celor 2. Orasului opac ii cazuse ultima pleoapa pe ochiul de lumina.
El isi aprinse indolent o tigara.
- Te-ai gandit vreodata cum e sa fii un pescarus? Sa planezi liber peste ocean, sa te lasi condus doar de vant spre orizonturi fara contur, sa ai aripi din pene?
Rasuci tigara intre degetele lui lungi si subtiri apoi le intinse migalos pe chipul ei urmarind conturul diform al fetzei ei. Cand ii atinse obrajii simti cu varful degetelor calura limbii fetei ce umezeau buzele cu putin saliva.
- Vino mai aproape ! ii spuse ea uitand sa insinste asupra unui raspuns imediat, insa el ramase nemiscat privind indelung spre orasul de intuneric.
- Inteleg, te lasi greu ! si isi infasura bratele in jurul pipetului lui trecandu-si rapid limba peste buzele acestuia.
- Iti place?
Clatina usor din cap in stanga si in dreapta apoi se incredinta cu toata fiinta copilei.
- Vrei sa continui ? ii spuse intre 2 rasuflari sacadate.
Nu ii raspunse nimic nici de aceasta data insa in pieptul lui inima zvacnise intr-un tremur puternic.
Kati inchise ochii si isi strecura facil mana sub tricoul lui. Isi rezema genunchii ei de genunchii lui, se apleca peste gatul acestuia mangaindu-i tandru cu mana drepata zona pelviana. Se ridica apoi lenes de pe pieptul acestuia debarasandu-se de tricou.
- Aici ! impinge usor apoi trage ! ii spuse punandu-si mana peste palma lui apoi aceasta din urma peste “lacatelul” ce deschidea sutienul ei .
- Vezi ! nu a fost atat de greu!
Miscarile lui evazive ale palmelor sale evitau sanii ei insa aceasta ii apleca usor peste buzele lui.
Intre timp patrundea tot mai adanc cu degetele in intimitatea trupului lui.
Cand zgomotul fermoarelor se opri si acestea nu mai erau trupurile lor se contopira si lumina intunericului patruse adanc in mintile lor fragile.
In bezna se aprise din nou un capat de tigara iar un punct rosu lumina un chip speriat.
Nici un sunet in afara de 2 respiratii aritmice si zgomotul tutunului arzand.
- Esti tacut azi dragul meu...iar eu nu stiu cum sa iti vorbesc....
- Taci! Mai bine nu spune nimic! Nu ar fi vrut sa intineze cu cateva cuvinte banale amintirea ei in acea lumina scura.
Isi stinse rapid tigara si scoase di rucsacul albastru 2 coli de hartie si cateva creioane colorate.
- Alege unul! Ii spuse aruncandu-si pentru o fractiune de secunda privirea spre chipul ei insa in acelasi timp intinzandu-i culoarea violet.
- De unde ai stiut?
- Shh!
Vocea ei il conferea o placere enorma incat gandul ca aceasta se va pierde sau va suferi transformari si deformari datorate mintii sale atat de predispuse schimbarii odata cu timpul, era cumplit.
- Acum iti aduci aminte prima zi ? Ai urcat usor scarile spre locul unde ne aflam acum.
Erai atat de speriata de inaltimi...Te-ai aruncat imediat la perete tremurand...
Iar cand m-ai privit cu acei ochi pierduti care nu intelegeau mai nimic ...am inteles ca cineva te-a adus la mine. Aveam 10 ani si putine vise. Eu tineam in mana blocul de desen si o jumatate de creion tocit. Atunci te-am vazut razand pentru prima oara..Ai scos din ghiozdan un caiet cu pagini galbene si un set nou de creioane colorate. Te-ai asezat langa mine fara sa spui nimic. Tineai in mana acel caiet cu indemanarea unui adevarat mastru plastic. Insa privirea ta era fixata asupra mazgaliturilor mele aruncate haotic pe hartie. Mi-ai intins zambind culorile tale...Nu am indraznit sa ma ating de ele...fiecare creion parea sa fie mai degraba o lumina din acea culoare. Toate din pareau sa fie neatinse insa movul tau era la fel de tocit ca si imitatia mea de creion. Zambetul tau m-a fascinat...desenele mele ar fi vrut sa abia si ele acea scipire a ta si tu insistai in surasul tau. Pierduseram de mult orice notiune a timpului prinsi in desenele noastre infantile. Pentru prima oara am desenat cu toata fiinta mea si nu cu acel varf de grafit. Simteam ca trebuie sa te fac sa intelegi prin acel desen ceea ce nici macar eu nu intelegeam...
“ O sa ploua curand “ mi-ai spus cu acelasi zambet linistitor. Imediat picaturi mari de apa au cazut peste desenul meu. “Lasa-l aici “ “Sa coboram imediat”. Am lasat blocul de desen deschis in ploaia cu stropi uriasi...si am coborat de pe schela impreuna. Nu am reusit sa iti arat ce ti-am desenat... A doua zi din blocul de desen nu mai ramasesera decat cateva pagini murdare de cloare .
Acum avem 18 ani si multe vise. Ne aflam in acelasi loc...orasul nu ne mai este atat de strain...si azi ca si atunci ne-a ramas putin timp.
Deseneaza pentru mine...si eu voi desena pentru tine.
Am pierdut din nou notiunea timpului...din nou intreaga mea fiinta era un varf de creion. Cateva scantei se aprindeau la orizont peste periferia orasului...primul tren sosi pe peron iar noi am lasat desenele sa cada pe scandurile de lemn.
Ne-am imbratisat instinctiv si am ramas sprijinindu-ne reciproc tamplele infierbantate pana cand coroana soarelui se ridica pe cer ca un glob de lumina.
Am cuprins intre degete desenul ei ca si cum ar fi fost din foita de aur, ea a impaturit indolenta desenul meu aruncandu-l in buzunar. Ne-am prvit in ochi fara sa spunem ceva. Nimic nu ar fi fost de ajuns...Am incercat sa fac primul pas spre scari insa a pulsat intr-o fractiune secunda inaintea mea. Am coborat impreuna scarile pornind in aceasi directie. Stateam pe aceasi strada care niciodata nu va mai fi la fel fara ea. Am prins usor bratul ei indreptandu-ma spre usa casei..lasand treptat sa curga din palma incheietura sa iunoniana. Tineam in mana acea foita de aur. Am pipait usor cu degtele colturile netede apoi am rupt-o in bucatele mici marunte. Nu vroiam sa stiu ce desenase . Nu vroiam ganduri de ramas bun...nu vroiam sa se schimbe zambetul ei..nu vroiam sa imi rasune in cap luni de zile cateva forme rasfirate pe o foaie de hartie. Am deschis usa cabinei de dus lasand apa fierbinte sa curga pana ce intreaga incapere era cuprinsa de abur. Si am ramas acolo .
Kati a ramas pe veranda din fata casei ei tinand in mana acea bucata de hartie impaturita si turtita in mici bucati. A desparit-o usor ca nu cumva sa se modifice vre-o cuta si a inceput sa priveasca desenul meu straniu.
Desenasem un cerc p un suport. Iar in jurul lui era marea...si noi eram in el.
Intorcand foaia a observat scis pe spate cu un scris marunt aproape indescriptibil .
Acum stiu ce am simtit in acea zi...In momentul in care ai urcat timida scarile pe acea schela atat de inalta si m-ai gasit singur..a fost ca si cum ma aflam singur p o insula, lung pe nisp. Cand te-ai apropiat te-ai asezat langa mine..si tu intinsa pe nisip. Am ramas acolo ...impreuna intinsi pe nisip. Cand am inceput sa desenam...nisipul din jurul nostru s-a transformat intr-un glob de sticla ce n-a inchis pe amandoi. Cand ploaia a venit globul de sticla s-a rostogolit in mare. Ne-am coborat in adancul ei...si in adancul nostru..am fost purtati de curenti si valuri spre locuri necunoscute din mare si din sufetul nostru. Ne-am udat cu apa marii si cu saliva noastra. Ne-am unit cu tot ce era in mare si ne-am unit intre noi. Cand fericita furtuna s-a terminat am naufragiat pe tarmul unei insule unde alte mii si mii si mii de globuri de sticla naugragiasera inaintea noastra. Ramaneam in curand fara aer asa ca am spart globul ce ne tinea impreuna...si el s-a facut mii de cioburi...Insa cand ai pasit cu talpa ta fina pe nispul ud....ai devenit un pescarus.
O masina luxoasa parca in fata casei lui kati. Aruncand o ultima privire spre fereastra casei lui se pierdu in vazduh fara sa lase in urme in zborul sau.
Este...
12 years ago
